Bine aţi venit, Vizitator
Principală » Fişiere » Pagina psihologului » Psihologul în ajutor părinților

5 pași spre un copil empatic
2020-10-16, 5:12 PM

Pasul 1: Fii empatic cu copilul tău. Un copil își dezvoltă empatia în măsura în care o simte, o experimentează cu persoanele din jurul lui. Cu cât un parinte este el însuși mai empatic, cu atât și copilul său are șanse mai mari să dezvolte această abilitate. Copiii învață predominant prin observarea comportamentelor celorlalț, prin modele. Astfel, este necesar să-i furnizăm copilului comportamente empatice, pe care ulterior să le imite.

Pasul 2: Învață-l emoțiile și încurajează-l să și le exprime. Pentru a fi empatici este nevoie în primul rând să (re)cunoaștem emoțiile. Noi suntem primii care etichetăm și punem în cuvinte emoțile celor mici, încă de când sunt bebeluși. Făraă să ne dăm seama, reflectăm stările emoționale ale bebelușului: te-ai speriat.., ești supărat.., te-ai rușinat… Această reflectare trebuie să fie constantă, până când cel mic începe el însuși să verbalizeze ceea ce simte. Pentru a deprinde această abilitate îi putem incuraja să ne povestească cum s-au simțit la școală. Indiferent da ne plac sau nu emoțiile pe care ni le împărtășesc trebuie să le mulțumim pentru deschidere, autenticitate.

Pasul 3: Împartășeste din emoțiile tale de parinte. Și noi suntem oameni și avem emoții. Cateodată din dorința de a fi perfecți pentru copilul nostru, uităm să le arătăm că și noi suntem vulnerabili, triși sau furioși, deși a impartăși aceste emoții are un efect eliberator pentru copilul nostru – nu sunt singurul, ceea ce simt este normal.

Pasul 4: Oferă feedback pozitiv atitudinii și comportamentelor empatice ale copiluluiLa început copiii sunt foarte spontani în comportamentele lor și nu sunt conștienți de cât de valoroase sau nu, sunt acestea. Ei urmăresc consecințele și repetă acele comportamente care le-au adus un beneficiu. Atrăgând atenția și oferind feedback pozitiv, atunci când copilul are o atitudine empatică sau atrăgându-i atenția asupra efectelor pozitive pe care această atitudine le-a avut, va intări comportamentul empatic.

Pasul 5: Învață-l prin joc ce înseamnă empatia. Empatia se poate dezvolta și la nível didactic prin diferite ateliere cu această temă sau făcând exerciții, jocuri. De exemplu: recunoaște emoțiile personajelor din cartea cu povești, construirea de scenarii – Oare ce a simțit ursulețul Mor, când a rămas singur…, jocuri de rol, mima cu emoții.

Categorie: Psihologul în ajutor părinților | Adăugat de: admin
Vizualizări: 179 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]