Bine aţi venit, Vizitator
Principală » Articole » Clubul Sportiv "GALATA"

Marș turistic „Explorăm ținutul natal”

Primul marș turistic de 3 zile al micilor membri ai clubului GALATA a fost variat și plin de surprize. Cei 4 tineri sportivi (Pașa Nicolina, Frunze Daniela, Ionel Victoria, Boboc Alexandru) au fost ghidați de antrenorii clubului, care au în spate mulți kilometri de drumeții.Marșul a fost organizat de Federația de Turism din RM. Colegiul de Arbitri a propus 3 trasee diferite cu sarcini  și provocări variate. Participanții (școala sportivă Nisporeni, CS „GALATA”, CT „ZUBR”) s-a bucurat de peisaje încântătoare, au avut parte de întâlniri amuzante și au demonstrat, că sunt în stare să facă față oricărei provocări, indiferent din partea cui vine: a organizatorilor, a antrenorilor sau al naturii.

Pentru drumeții clubului nostru fiecare zi a avut o semnificație deosebită, iar sloganul marșului a fost: „Oi, tapci!”.

Ziua ploioasă - traseul prevedea 18,5 km cu instalarea unei tabere provizorii la parcurgerea unei jumătăți din drum. Marșul a fost ghidat de Golovei Andrei. Au pornit seara după ce razele soarelui au pierdut din putere. Nimic nu prevestea ploaie. Odată cu înserarea au apărut nori, tunete, fulgere, frică și primele lacrimi. Au avut noroc de însoțitor, care a reușit să-i încurajeze în așa fel, încât au decis să meargă prin ploaie, deoarece și așa erau uzi cu toții. Spaima s-a transformat în veselie și entuziasm. Pe drum au întâlnit licurici, băltoace, ce le înghițeau șlapii, flori, din care au adunat un buchet pentru d. Lilia și fântâni, în care cineva da cu capul sau unde a fost uitat cortul, și multe altele. Evident, că în condiții de ploaie traseul a fost scurtat. Totuși, au reușit înainte de ploaie să îndeplinească sarcina - au instalat pe un deal cortul și au luat masa. S-au întors bucuroși, uzi și murdari pe la 11 noaptea. Surpriza a fost - permisiunea de a se scălda noaptea în Răut împreună cu antrenorul la lumina a 2 lanterne.

Ziua însorită - traseul prevedea 14,5 km, care de asemenea, a fost scurtat în jumătate din cauza arșiței. Provocarea a constat în a găsi pe cineva din satele, prin care au trecut, care să le dea de lucru și de mâncare. Au fost ghidați de Dedov Eugen, care le-a povestit istorii și legende, legate de locurile, pe care le-au vizitat. Au încercat să caute de lucru, dar au primit refuz din motivul că sunt prea mici. Totuși, o bătrânică, după ce le-a spus, că unicul lucru, pe care ei ar putea să-l îndeplinească - spălatul porții, a fost făcut de nepoții, care de curând i-au venit în ospeție, le-a spus să meargă în grădină și să mănânce zarzăre. Astfel sarcina a fost îndeplinită. Au venit foarte obosiți din cauza căldurii foarte mari pe la amiază. După ce au mâncat li s-a permis să se scalde fără restricție - ceea ce nu a fost în alte zile.

Zi cu glod - traseul prevedea 16,5 km prin zonă de pădure în mare parte cu traversarea obstacolelor naturale cu ajutorul echipamentului turistic. După ploaia care a avut loc 2 zile în urmă în pădure era glod, ceea ce puțin le-a complicat mersul. Li s-a permis să scurteze drumul și în această zi, în plus, și-au ales un alt traseu pe harta primită. Au mers cu Dedov Eugen și Untilă Victor, care le-au arătat stânca Corbului, de pe care au coborât cu ajutorul elementelor de turism învățate.

În aceeași zi după masă au desenat o gazetă de perete, în care au descris cele 3 zile de marș turistic, iar seara echipele s-au adunat și au povestit întâmplările, prin care au trecut și emoțiile, prin care au trecut. Tinerii noștri turiști s-au clasat pe locul II și au primit în dar o busolă, pentru o mai bună orientare în spațiu.

Foto:  Marș turisticMarș (ziua 1)Marș (ziua 2)marș (ziua 3)

Categorie: Clubul Sportiv "GALATA" | Adăugat de: admin (2017-07-20)
Vizualizări: 443 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]