Bine aţi venit, Vizitator
Principală » Articole » Clubul Sportiv "GALATA"

Super Cupa, Ungheni

Majoritatea elevilor gimnaziului nostru au întîmpinat vacanța de toamnă destul de pesimist - de fapt, cele 4 zile, dintre care 2 și așa sunt zile de odihnă, nici nu prea pot fi numite vacanță. Nu și tinerii turiști, care nu au stat trist mult timp și deja pe 31 octombrie au pornit spre Ungheni, unde în perioada 31 octombrie - 2 noiembrie s-a desfășurat Super Cupa la turism pedestru - competiție, pe care în ultimii 3 ani, nu am neglijat-o niciodată. Există cîteva motive:

- în primul rînd, la competiția dată se prezintă în baza invitațiilor - condiția principală o constituie locurile premiante la competițiile republicane;
- în rîndul al doilea, turiștii nu trebuie să facă serviciu și să pregătească bucate, căci alimentația e asigurată de organizatori - în cantină;
- în rîndul al treilea, la sfîrșitul lui octombrie e cam frig, de aceea faptul că dormim nu în corturi, ci în căsuțe bucură mult:
- și în rîndul al patrulea, după finalizarea competițiilor, tinerii turiști sunt premiați cu o serată dansantă.
Dacă în anii trecuți stam stabil pe locul III, în anul acesta avînd 2 echipe în grupa de juniori, am ocupat, ca de obicei, locul III și pentru prima dată am luat Cupa, și respectiv - locul I. Rezultatele demonstrează creșterea experienței și a competențelor turistice. Sperăm mult că rezultatele obținute nu-i va molipsi pe turiști de boala stelară și în continuare ne vor bucura cu rezultate frumoase.
Golovei Liliaantrenor
 
Categorie: Clubul Sportiv "GALATA" | Adăugat de: admin (2013-11-14)
Vizualizări: 489 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]